Presiunea pusă pe medicii în spitalele din România este tot mai mare. Cadrele medicale sunt depășite de numărul tot mai mare al pacienților care se prezintă la spital în stare gravă. Tatiana Grecu, medicul şef al secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19, a transmis un mesaj dureros în speranța că oamenii vor înțelege gravitatea situației actuale.
Tatiana Grecu, medicul șef al secției ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, spune că nu s-ar fi ajuns la situația actuală din secțiile ATI dacă oamenii ar fi ascultat de autorițăți și s-ar fi vaccinat. Medicul a tras un semnal de alarmă în rândul cetățenilor și a vorbit despre realitatea acestor zile. La secţia ATI din Târgu Jiu sunt 16 paturi pentru bolnavii de COVID-19 şi toate sunt ocupate:
”Realitatea acestor zile e una cumplită! Presiunea care se pune pe sistemul sanitar – mai ales pe ATI, UPU, e una de război. În fiecare zi, cazurile sunt tot mai multe. Primim telefoane de la toate spitalele, de la prieteni, rude, cunoştinţele cunoscuţilor, colegi, mesaje de disperare, de rugăminţi în căutarea unui loc oriunde în ţară!
Spitalele sunt sufocate, colegii noştri din toată ţara şi noi, suntem la limita suportabilităţii, pierdem oameni dragi, prieteni, rude, colegi, oameni tineri, suntem într-o continuă alertă şi nu ştim cât va mai dura această stare.
Dincolo de neînţelegerea acestei situaţii de o mare parte a populaţiei şi chiar a unor jurnalişti, această variantă a virusului este mult mai agresivă, în 2-3 zile afectarea pulmonara ajunge la peste 70%-80% chiar şi cu tratament la domiciliu sau în secţiile de boli infecţioase! Majoritatea celor cu forme severe care ajung în ATI răspund mult mai greu sau deloc, la tratamentele care se cunosc până în prezent!”, a scris medicul într-o postare pe Facebook.
Medicul Tatiana Grecu trage un semnal de alarmă în cazul persoanelor care nu sunt vaccinate. Aceasta a spus cu groază că în secţia pe care o coordonează nu au ajuns până acum pacienţi vaccinaţi:
”Da, vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, dar rămâne singura şansă de prevenţie şi singurul scut în faţa virusului. Nimeni nu poate şti cum va reacţiona la contactul cu virusul. Imunitatea fiecăruia joacă un rol important! Dar cine şi-o cunoaşte? Iar când o aflăm poate fi prea târziu!
Repet – nu am avut până în prezent nici un pacient vaccinat în secţia ATI Tg. Jiu, iar din discuţiile cu colegii din toată ţara, cei vaccinaţi cu forme severe de boală sunt cei cu boli incurabile sau comorbiditati care nu le-au permis producerea de anticorpi prin vaccin.
Chiar dacă fac boala, cei vaccinaţi fac o formă uşoară ca într-o banală răceală! Nu există nici o conspiraţie împotriva nimănui, nimeni nu vă vrea bolnavi sau morţi! Să ignorăm bâlbâielile politicului şi să ne gândim că avem o singură viaţă pe care nu ne permitem să o jucăm la loterie. Rămâneţi sănătoşi pentru voi şi pentru cei dragi!”, a încheiat medicul Tatiana Grecu.
Sursa foto: Facebook.ro